Dacă privim lumea prin prisma lui Dumnezeu, înţelegem că Acesta este un tâmplar, Eli, care ne-a modelat pe fiecare dintre noi după chipul şi asemănarea Sa. El este cel care ne confecţionează şi ne îndrumă paşii fiecăruia cu un anumit scop. Putem spune că se joacă cu noi, iar noi, de multe ori, nu înţelegem multe dintre acţiunile Sale. Pentru a-L înţelege ar fi bine să ne jucăm şi noi într-un mod frumos. Jocul nu este doar pentru copii, jocul este, într-o bună măsură, un mod de existenţă. Există vârste şi profesii, ocupaţii şi pasiuni care fac din viaţa omului un joc. Aceste lucruri i-au făcut şi pe elevii noştri de clasa a X-a B, Şcoală profesională, să facă din viitoarea lor meserie, o plăcere. Au decis să se joace cu fineţea lemnului pentru a-i bucura şi pe cei mai mici colegi ai lor. Jocul este o formă de manifestare care, cu siguranţă, poate arăta, într-o oarecare măsură, ceea ce este ascuns în om. Elevii, îndrumaţi cu atenţie, au lăsat loc liber creativităţii artistice. Ei au încercat să inventeze noi spaţii de viaţă imaginară care păstrează aparenţele realului. Din dorinţa de a „fenta” realul suntem capabili de mari invenţii ludice. Prin confecţionarea jucăriilor din lemn, elevii mai mari, reuşesc să creeze o strânsă legătură între obiecte şi fiinţe. Jocul este o luptă pentru ceva. Prin joc trăim realul aşa cum vrem noi. Prin joc totul este posibil. Prin jocul lor copiii organizează o întrecere, cine poate reda mai bine ceva. Elevii Şcolii noastre profesionale îşi demonstrează libertatea, pasiunea, absenţa interesului material şi stabilirea unor relaţii speciale între ei şi cei mai mici pentru care mânuiesc cu dibăcie lemnul construind astfel o altă viaţă. Ei vor ca ceea ce alcătuiesc ei să se constituie într-un spectacol. Nu ne putem dori, decât ca bucuria pe care o vom vedea pe feţele celor mici să se transpună la fel de inocent şi în privirile noastre.